Cele mai amuzante glume din toate timpurile. Te vor face să râzi cu poftă!

 Fie că sunt cu Bulă, cu blonde, cu preoți sau cu doctori, glumele sunt o metodă eficientă de a-ți însenina ziua. Acestea te fac să râzi cu poftă și să uiți de toate problemele. De aceea, pentru o porție garantată de distracție, te invităm să citești cele mai amuzante și mai savuroase bancuri, pe care le-am ales special pentru tine.


Cele mai amuzante glume cu Bulă la școală

Bulă a fost și va rămâne un personaj iubit de toată lumea. Fiind neserios, el ajunge frecvent în situații penibile, dar pe care le depășește, de fiecare dată, cu succes. Iată câteva bancuri cu Bulă la școală.


Profesoara:

– Bulă, cum se numesc persoanele care continuă să vorbească altora, deşi e clar că cele din urmă nu mai sunt interesate de discuţie?

Bulă:

– Se numesc profesori, doamnă.


Profesoara încearcă să predea lecții de psihologie unor copii. Ea intră în clasa spunând:

– Cine crede că e prost să se ridice în picioare!

După câteva secunde, se ridică în picioare Bulă. Profesoară i se adresează:

– Tu de ce crezi că ești prost?

– Nu sunt prost, doamnă, dar îmi părea rău să stați în picioare numai dumneavoastră!


La școală, profesoara îi întreabă pe copii ce fel de meserii au tații lor.

– Gigel, tatăl tău ce meserie are?

– Inginer! răspunde acesta.

– Foarte bine! Dar tatăl tău, Ionel?

– Avocat! răspunde Ionel.

– E o meserie foarte bună! Bulă, tatăl tău ce meserie are?

– Medic stomatolog agricol!

– Păi, Bulă, ce înseamnă asta?

– Pune dinți la greblă!


La școală, învățătoarea îl întreabă pe Bulă:

– Ia zi, Bulă, tu știi cine a introdus acupunctura în țara noastră?

– Da, Vlad Țepeș.

Cele mai amuzante glume cu blonde

În materie de bancuri și glume, blondele rămân o sursă de inspirație pentru iubitorii de umor. În ciuda faptului că specialiștii resping miturile cu privire la inteligența femeilor cu păr bălai, românii continuă să facă glume pe seama lor.


Două blonde stau la taclale. Una dintre ele întreabă:

– Auzi, dragă, ce înseamnă insuficiență cardiacă?

La care cealaltă răspunde:

– Păi, cred că e atunci când nu ai suficienți bani pe card…

De ce a răcit o blondă după ce a făcut un chec?

Pentru că în rețeta scria că făina “se toarnă în ploaie”.


O blondă la interviu:

– Câţi soţi ai avut până acum?

– Doar ai mei? Sau aşa… în general?


O blondă ajunge la Miss World printre primele trei locuri.

La întrebarea de departajare, primeşte următorul enunţ: Numiţi trei piese de William Shakespeare.

Blonda se pronunţă:

– 10 cm, 15 cm, 20 cm.

Prezentatorul concursului, derutat, îi spune:

– Acestea nu sunt nume de piese de teatru, ci mărimi.

Blonda, foarte relaxată, îl lămureşte:

– 10 cm la mine înseamnă “Mult zgomot pentru nimic”, 15 cm înseamnă “Cum vă place”, iar 20 cm înseamnă “Visul unei nopţi de vară”.


Într-o noapte, la spital, o asistentă blondă îl scoală pe pacientul care dormea un somn adânc și îi spune:

– Treziți-vă, am uitat să vă dau somniferul!


Discuții între blonde

Două blonde discută.

– Știi, ieri mi-am făcut testul de sarcină.

– Și au fost grele întrebările?

Cele mai amuzante glume cu preoți

Chiar dacă imaginea lor este asociată cu smerenia, preoții au ajuns, de multe ori, ținta bancurilor românești.


Un preot catolic, unul ortodox şi un rabin discută despre gestionarea banilor primiţi de la credincioşi.

Preotul catolic:

– Eu am o metodă foarte eficientă. Trag o linie cu creta pe jos şi arunc banii în aer. Ce cade în stânga e pentru Dumnezeu şi Biserică, ce cade în dreapta e pentru mine.

Preotul ortodox:

– Eu desenez pe jos un cerc. Banii îi arunc în sus; ce cade în cerc e pentru Dumnezeu şi Biserica, ce cade în afară e pentru mine.

Rabinul:

– La mine e cel mai simplu. Eu arunc banii în sus. Dumnezeu opreşte ce îi trebuie, ce cade înapoi e pentru rabin…


Un preot explică la ora de religie:

– Dumnezeu l-a creat pe Adam şi cu o coastă din Adam a creat-o pe Eva.

– Părinte, îl întrerupe un elev, tata spune că ne tragem din maimuţe.

– Ascultă, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu mă interesează. Eu vorbesc în general.


Un preot zbura cu avionul. Cheamă stewardesa şi îi zice: un whisky, te rog! După un moment de gândire o întreabă:

– La ce înălţime zburăm acum?

– La 16.000 metri altitudine.

– Hmm, sunt prea aproape de şefu`. Adu-mi mai bine un ceai.

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY