Lista lui GRINDEANU: Parlamentarii pe care se bazează premierul în lupta cu Dragnea
 Până în momentul votului, negocierile vor fi legat de cele două  tabere în privința moțiunii de cenzură, spun surse politice. Tocmai de  aceea, puțini sunt cei care ies public să spună dacă sunt împotrivă.  Totuși există nume vehiculate.       Foto: Facebook - Sorin Grindeanu    Pe lista celor care ar vota împotriva moțiunii se află aleși din  Timiș, Caraș Severin și Iași. De altel, premierul a fost la sfârșitul  săptămânii trecute în Timiș, acolo unde a fost așteptat de peste 1.000  de susținători.    Oficial, din cei șapte aleși de Timiș , doi își anunță susținerea  pentru conducerea partidului. Este vorba de deputatul PSD Matei Suciu,  care consideră că ceea ce se întâmplă în prezent este “o lovitură de  stat din partea unui grup meschin”, precum și de deputatul ALDE Marian  Cucșa.    Moțiunea de cenzură  nu va fi votată în mod sigur de cinci parlamentari PSD de Timiș:  deputatul Alfred Simonis  deputatul Bianca Gavriliță  senatorul Eugen Dogariu  senatorul Adrian Diaconu  depu...