MINISTERUL AFACERILOR INTERNE A SESIZAT DNA ÎN LEGĂTURĂ CU SITUAȚIA DE LA DINAMO

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat, vineri, că a sesizat DNA în legătură cu situața de la Dinamo, după finalizarea raportului corpului de control. „Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea dintre CS Dinamo și Asociatia FC Dinamo, iar concluziile au ajuns deja la DNA. Raportul de control l-am trimis miercuri la aceasta unitate de parchet. În paralel, juriștii Ministerului de Interne vor acționa în civil pentru a rupe această asociere păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo și pentru Ministerul Afacerilor Interne. Evident, sunt fapte de natură penală. Acum a venit momentul să scoatem adevărul la lumină. Timp de 15 ani, responsabilii din MAI au acceptat o situație confuză, în care patrimoniul statului să fie la dispoziția și în beneficiul unui grup restrâns de persoane”, a declarat Carmen Dan. BANCURI, GLUME, CATERINCĂ, AICI Verificările Corpului de Control au fost demarate după ce nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveș...