ŢIRIAC A LUAT DECIZIA DE A SUSPENDA ACORDAREA TROFEULUI LA TURNEUL WTA DE LA MADRID

Ion Ţiriac a luat decizia de a suspenda acordarea trofeului la turneul WTA Madrid Open, ca urmare a scandalului iscat la ceromonia de la finala din 2017, câştigată de Simona Halep. Ţiriac l-a invitat pe Năstase să participe la ceremonia de premiere, lucru care nu a fost pe placul celor de la WTA. Publicitate Prin vocea preşedintelui acestui for, WTA a criticat decizia organizatorilor de a-l invita pe Năstase în contextul în care fostul număr unu mondial se află sub ancheta ITF ca urmare a scandalului de la meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie. Prin intermediul a două scrisori adresate preşedintelui WTA, Steve Simon, respectiv preşedintelui ITF, David Haggerty, Ion Ţiriac cere ca procesul lui Ilie Năstase să fie unul public şi anunţă că suspendă acordarea trofeului la Madrid Open, proba feminină. Scrisoarea trimisă de Ion Ţiriac către conducerea WTA: „Domnule presedinte, Din cauza comentariilor publice agresive ale WTA în privința acordării trofeului de la M...