Postări

Se afișează postări cu eticheta ARABIA SAUDITĂ

Atentat ce viza musulmanii veniți în pelerinaj la Mecca, dejucat de forțele de securitate saudite

Imagine
Ministerul de Interne al Arabiei Saudite a anunțat că forțele de securitate au dejucat un atac terorist ce urma să aibă loc la Marea Moschee din orașul Mecca, în contextul în care un număr mare de musulmani se află în această perioadă în pelerinaj în aceast oraș, transmite agenția de știri Reuters. Reprezentanți ai ministerului de Interne al Arabiei Saudite au declarat că trei celule teroriste au planificat atacuri asupra musulmanilor adunați la Marea Moschee din Mecca. În această perioadă, Mecca, orașul sfânt al musulmanilor, este vizitat de un număr mare de musulmani veniți în pelerinaj, fiind perioada Ramadanului. Unul dintre teroriști ar fi tras focuri de armă înspre forțele de securitate, iar în momentul în care a fost înconjurat de trupele de intervenție s-ar fi aruncat în aer într-o clădire aflată în apropiere de o moschee, a anunțat Ministerul de Interne saudit. În urma deflagrației, clădirea s-a prăbușit, rănind șase cetățeni străini și cinci membri ai forțelor de sec...