Inundaţiile fac prăpăd în Congo. Cel puţin 50 de oameni au murit înecaţi

Cel puţin 50 de persoane au murit în sud-vestul Republicii Democrate Congo în inundaţii provocate de ploile torenţiale şi de o creştere a râului Kalamu în timpul nopţii de luni spre marţi, relatează joi AFP, potrivit agerpres.
"Ploaia din noaptea de luni spre marţi a provocat, la Boma, cel puţin 50 de morţi", a declarat telefonic pentru AFP Jacques Mbadu, guvernator al provinciei Bas-Congo (sud-vest), adăugând că în prezent continuă căutările pentru descoperirea altor cadavre în torentul de nămol.
"Am îngropat 31 de cadavre miercuri şi sperăm să repatriem astăzi (joi - n.r.) circa 20 de alte trupuri care se află de cealaltă parte a frontierei cu Angola", a adăugat Mbadu.

Ploile torenţiale au dus la ieşirea din albie a râului Kalamu, care are un ţărm în RD Congo şi un altul în Angola. Creşterea a durat circa două ore, înainte ca apele să se retragă, a precizat el.
"Acest fenomen este ciclic şi se produce la interval de zece ani. Ultima dată s-a produs în ianuarie 2015 dar, în condiţiile schimbării climatice, a avut loc din nou în decembrie 2016", a spus Mbadu.

Cel de-al doilea oraş din provincia Bas-Congo, Boma este singurul port al RD Congo la Oceanul Atlantic. Situat la gura de vărsare a fluviului Congo, oraşul este tranzitat şi de două râuri, Kalamu şi Lovo. Oraşul este situat la 470 km de Kinshasa, capitala RD Congo.
"Boma este sinistru. În mai puţin de două ore, apele au urcat până la doi metri deasupra nivelului normal", a precizat guvernatorul. "Cel puţin 500 de locuinţe sunt distruse", mai multe mii de persoane rămânând fără adăpost, a adăugat el.
Autorităţile locale nu au dorit să-i adune pe sinistraţi în adăposturi comune pentru a evita "apariţia de noi probleme" şi i-au încurajat pe aceştia să se adăpostească la rude sau la cunoscuţi.


Potrivit mai multor martori intervievaţi de AFP, în două dintre cele trei sectoare ale oraşului Boma străzile sunt încă acoperite de nămol, care atinge pe alocuri o înălţime de o jumătate de metru, iar activităţile comerciale sunt foarte afectate.
Oraşele congoleze nu au fost construite în baza unui plan de urbanizare, iar serviciile statului care trebuie să răspundă în caz de catastrofe naturale sunt aproape inexistente, notează AFP.
RD Congo este una dintre cele mai sărace ţări ale planetei şi două treimi din cei 70 de milioane de locuitori trăiesc sub pragul de sărăcie, cu un venit de 1,25 de dolari pe zi.



Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY