PROTEST cu maşini în jurul Parlamentului. Proiectul lui Tăriceanu, vizat/ FOTO

Proiectul de depolitizare a numirii şefilor de parchete, prin care preşedintele este exclus din procedură, este dezbătat azi de senatori. Proiectul a fost inițiat chiar de Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului. În semn de protest faţă de acest proiect, mai mulți bucureșteni ieșit în stradă, însă nu pe jos, ci cu maşinile. Manifestanţii s-au strâns în Piaţa Constituţiei la ora 13.00, după care, la 13.30, au plecat într-un marş în jurul Parlamentului, cu steguri şi pancarte prinse de maşini.

loading...
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată", prevede proiectul de lege.
evomag.ro
Revocarea şefilor de parchete se face tot de către CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general.
În prezent, procurorul general al României, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al DIICOT şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de către preşedinte, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM.
Proiectul de lege, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu a fost adoptat tacit, anul trecut, de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional în acest caz.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY