ADOLESCENT DE 15 ANI DIN BRAŞOV, ÎN STARE GRAVĂ DUPĂ CE O PETARDĂ ARTIZANALĂ I-A EXPLODAT ÎN MÂNĂ

Polițiștii din Brașov au deschis un dosar penal în cazul unui adolescent în vârstă de 15 ani care a ajuns, în stare gravă, la Spitalul de Pediatrie din Brașov, după ce o petardă artizanal confecționată chiar de el i-a explodat în mână. Muniția a fost găsită de minor în poligonul de la Cincu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Gabriela Dinu, a declarat că polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce un adolescent de 15 ani a ajuns, vineri seara, la spital, rănit în urma unei explozii.
Din primele informații, adolescent ar fi găsit muniția în poligonul de la Cincu și a confecționat o petardă artizanală.
”Minorul a găsit muniția și și-ar fi confecționat o petardă care i-a explodat în mână. Este dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt făcute de colegii de la Făgăraș sub coordonarea parchetului local”, a declarat Dinu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Brașov, Marcel Albean, a declarat că sâmbătă dimineață adolescentul se afla în sala de operații, în stare gravă, cu două degete amputate de la mâna dreaptă.
”Este într-o destul de gravă. Are două degete amputate, ne străduim să le salvăm pe celelalte trei. În urma exploziei are și schije pe torace și abdomen. Va rămâne internat în secția de Terapie Intensivă. Mama nu a știut să ne spună exact ce muniție era. Spune că băiatul a găsit un glonț, ceva, și fie a dat foc, fie a dat cu ciocanul. A fost adus vineri seară la noi”, a declarat Albean.
Potrivit sursei citate, adolescentul mai fusese internat, în trecut, rănit tot după ce a găsit muniție în poligon.
”A mai fost pacientul nostru. A găsit, parcă anul trecut, muniție în poligon și a venit rănit tot la mâini. Dar nu au fost leziuni grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Brașov.
Medicii au precizat că băiatul este în stare de șoc.

Urmăriți-ne pe;  FacebookYouTubeG+Twitter

SURSA: stiri24ore.ro
Citește alte articole, AICI

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY