Toată povestea a început în primăvara anului 2016, când Viorel P. a descoperit în grădină o piatră mai mare, care nu semăna nici pe departe cu cele pe care le mai văzuse până atunci.
Închis la culoare, cu suprafaţa lucioasă şi arsă, bolovanul de 12 kilograme nu părea a fi de origine pământeană, ci mai degrabă un meteorit.
Într-un sat din judeţul Galaţi, o familie cu 6 copii s-a trezit cu o adevărată „comoară” picată din cer în curtea casei.
Cu toate acestea, viaţa celor 8 oameni care trăiesc din agricultură nu s-a schimbat deloc în sensul pozitiv, aşa cum au sperat din momentul în care au descoperit minunăţia sosită dinspaţiul cosmic.
Valoarea rocilor extraterestre din România este de cel puţin 20 euro pentru un gram, iar familia gălăţeană a decis să vândă piatra, cu speranţa unui trai mai bun şi pentru a putea oferi un viitor copiilor.
Pentru a putea fi vândută, roca stelară trebuie să fie însă atestată de un specialist. Aşa că Viorel P. a apelat la un institut recunoscut din Bucureşti în vederea unei expertize. Aici s-a lovit de costuri enorme, mult peste posibilităţile lui financiare.
Au încercat şi alte variante, însă n-au reuşit decât să fie duşi cu vorba, iar greutatea meteoritului a scăzut văzând cu ochii, după ce li s-au cerut bucăţi consistente cu promisiunea verificării autenticităţii. Prin urmare, bolovanul venit din spaţiu cântăreşte acum mai puţin cu două kilograme.
Sătulă să tot întâmpine obstacole, familia din comuna gălăţeană a apelat la redacţianoastră, cu speranţa că cineva îi poate da o mâna de ajutor cu certificarea meteoritului, după ce va citi acest articol.
Ce sunt meteoriţii?
Ei sunt rezultatul coliziunii dintre asteroizi sau dintre comete, având dimensiuni variabile: de la câţiva milimetri până la zeci de metri. Pot cântări de la câteva sute de grame până la sute de tone. Datorită modului în care se formează, compoziţia meteoriţilor poate fi apropiată de cea a Lunii, a asteroizilor sau a planetelor.
Sursa foto: Muzeul de Mineralogie Cluj-Napoca
În România au fost găsiţi în ultimii 1670 de ani zece meteoriţi căzuţi din spaţiu. Listaîncepe cu anul 1852 la Madarasul de Cîmpie în judeţul Mureş şi se termină cu anul 2008, când a fost descoperit meteoritul de la Pleşcoi, în judeţul Buzău (Adevărul.ro).
Roca stelară găsită de Viorel P. ar putea avea legătură cu zgomotele puternice, de origine necunoscută, care s-au auzit în toamna anului 2015 în Galaţi şi Brăila.
Fenomenul s-a repetat marţi, 16 mai 2017, în jur de ora 16.30, când o bubuitură extrem de puternică a speriat locuitorii oraşului Galaţi, zgomotul fiind auzit pe o rază de 30 de km. Sursa este necunoscută, dar se speculează că ar putea fi vorba de un avion care a spart pragul sonic deasupra oraşului Galaţi, sau de un asteroid care a explodat înatmosferă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu