Femeie jefuită în autobuz, salvată de un jandarm bucureștean, aflat în timpul liber

Un jandarm aflat în timpul liber, din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a surprins în flagrant un bărbat care a sustras banii unei femei.

 

Sublocotenentul Crâșmaru Albert, ofițer din cadrul Jandarmeriei Capitalei, absolvent al Academiei de Poliție în promoția 2014, se afla în timpul liber, în Sectorul 4, pe strada Izvorul Rece.

I-au atras atenția strigătele oamenilor din jur și, uitându-se, a observat un tânăr sărind dintr-un autobuz. Acesta a sustras de la o femeie, aflată în mijlocul de transport, o sumă de bani și a încercat să fugă. Jandarmul a pornit în urmărirea făptuitorului, care a încercat să își piardă urma într-o zonă greu accesibilă din imediata apropiere. A sărit un gard, dar a fost ajuns din urmă și imobilizat, în timp ce striga către jandarm să nu-l atingă, pentru că „este infectat cu HIV”. Sublocotenentul nu s-a lăsat intimidat și l-a reținut pe autorul jafului până la sosirea sprijinului solicitat prin 112.

Banii, aproximativ 700 de lei, au fost aruncați pe timpul urmării și, ulterior, au fost înapoiați femeii. Bărbatul, recidivist, a fost preluat de organele specializate și au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor, informează un comunicat de presă al Jandarmeriei București.

Sursa: Stiri24ore.ro

Citeste si:  

Un bărbat din județul Mureș a fost reținut pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat în gât fosta concubină.

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY