ORBAN: PNL VA FI ÎN SALĂ LA MOŢIUNEA DE CENZURĂ: LIPSA DE CVORUM, ÎN INTERESUL LUI DRAGNEA

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la votul moţiunii de cenzură pentru a împiedica fraudarea voturilor şi a-şi exprima poziţia critică, afirmând că nerealizarea cvorumului este în interesul liderului PSD, Liviu Dragnea.


PUBLICITATE

“Bătăliile se câştigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l. Oamenii ne-au votat ca să le apărăm interesele. Suntem prezenţi pentru a împiedica fraudarea voturilor şi pentru a ne exprima poziţia critică faţă de aceste două capete ale hidrei, Dragnea şi Grindeanu”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, răspunzând celor care au criticat decizia liberalilor de a fi prezenţi în sală, asigurând astfel cvorumul de şedinţă.
Ludovic Orban a susţinut că nerealizarea cvorumului este în interesul lui Dragnea, pentru că nu duce la căderea moţiunii, ci la amânarea dezbaterii şi a votului.
“În acest fel, Dragnea poate câştiga timp pentru a mai cumpăra voturi de susţinere. Vă întreb şi eu: ce s-ar fi întamplat dacă noi am fi ieşit din sălile de sedinţă în timpul dezbaterii legilor care au făcut parte din trocul trădării dintre Dragnea şi UDMR? Prin urmare, vom fi toţi prezenţi în sală şi niciun parlamentar PNL nu va vota”, a spus Orban.
sursa: stiri24ore.ro

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY