PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS PARTICIPĂ LA CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la lucrările Consiliului European, cele mai importante teme de pe agendă fiind consolidarea securității naționale în lupta împotriva terorismului și Brexit-ul. Șeful statului va avea și o întrevedere cu cu președintele Franței Emmanuel Macron.


"Referitor la domeniul de securitate şi apărare, discuțiile vor avea în vedere principalele demersuri care trebuie întreprinse la nivel european pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii și creșterea nivelului de securitate internă a UE. Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma disponibilitatea României de a participa în mod activ la identificarea şi punerea în aplicare a celor mai bune măsuri de prevenire şi contracarare a diverselor provocări la adresa securității cu care se confruntă Uniunea", anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis se va pronunța pentru intensificarea cooperării cu statele terțe în vederea unei abordări mai bune a fenomenului migrației ilegale şi a combaterii rețelelor de traficanți de persoane.
Vineri, șeful statului va avea o întrevedere cu omologul său francez Emmanuel Macron și va discuta cu acesta despre relațiile bilaterale dintre România și Franța.
"În marja Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea şi o întâlnire cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Pe agenda de discuții figurează teme din sfera relațiilor bilaterale, a afacerilor europene și a dosarelor internaționale", mai precizează Administrația Prezidențială.
Întrevederile la nivel înalt au loc la două zile după atacul terorist din capitala Belgiei. Un bărbat a vrut să comită un atentat în Gara Centrală din Bruxelles, detonând un dispozitiv exploziv înainte de a fi împușcat și ucis. O explozie de mică amploare a avut loc, dar nicio persoană nu a fost rănită.
Securitatea este un subiect sensibil pe agenda summitului și după atacurile islamiste recente din Paris și Londra. Liderii europeni vor discuta despre contraterorism şi cum poate fi combătută cel mai eficient radicalizarea.
De altfel, Consiliul European urmează să susţină întărirea cooperării în ce priveşte securitatea externă şi apărarea. Președintele Consiliului, Donald Tusk, consideră că industria online trebuie încurajată să dezvolte instrumente care să detecteze automat şi să elimine conţinutul care îndeamnă la terorism şi violenţă.
Discuțiile de joi și vineri se vor axa și pe subiectul Brexit. Premierul britanic Theresa May este așteptat să ofere o propunere de acord privind rezidența cetățenilor din UE și drepturile angajaților după ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar.
În cursul zilei de joi, Theresa May va informa celelalte 27 de state membre ale UE privind procedurile de Brexit, dar discuțiile detaliate vor fi lăsate în sarcina delegațiilor UE și Marii Britanii, care au început luni negocierile.
Uniunea Europeană dorește garanții solide pentru cei 3,2 milioane de cetățeni comunitari care trăiesc în Marea Britanie și cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în statele membre UE. Mulți cetățeni europeni sunt îngrijorați de situația pe care o vor avea după Brexit. Termenul pentru ieșirea Marii Britanii din UE este 30 martie 2019.
Comisia Europeană insistă că oamenii trebuie să continue să beneficieze de libertate de mișcare în Marea Britanie, în condițiile în care unii cetățeni se tem că vor fi deportați dacă drepturile lor nu vor fi garantate de UE.
Premierul britanic Theresa May va mai discuta cu șefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene despre acordul financiar privind Brexit și despre controversa privind granița Irlandei de Nord.
sursa: stiri24ore.ro

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY