SIMONA HALEP S-A CALIFICAT ÎN OPTIMILE DE FINALĂ ALE TURNEULUI DE LA WIMBLEDON

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

În turul trei, Halep a învins-o, scor 6-4, 7-6 (7), pe chinezoaica Shuai Peng, ocupanta locului 37 în clasamentul mondial. Partida a durat o oră şi 38 de minute.
Jucătoarea chineză a avut un debut bun de meci, a reuşit primul break al întâlnirii şi s-a distanţat la 3-1. Halep a revenit, însă, şi-a recuperat break-ul, scor 2-3, şi a mai reuşit încă unul, 5-4, deficit pe care adversara sa nu a putut să îl recupereze până la finalul primului act.

Setul secund a fost foarte echilibrat, iar cele două jucătoare şi-au păstrat serviciul până la 3-3. Au urmat câte un break de fiecare parte, primul fiind reuşit de Peng, care nu şi-a consolidat avantajul şi s-a văzut egalată, scor 4-4. Într-un final, s-a ajuns la tie-break, după ce Halep şi Peng au mai câştigat câte două game-uri la serviciu. Aici, Halep a salvat o minge de set a adversarei, după care şi-a adjudecat setul şi, implicit, partida, la a doua minge de meci pe care a avut-o.
De-a lungul întâlnirii cu Peng, românca a servit cinci aşi, a comis o singură dublă greşeală, iar la serviciu a avut procentaje de reuşită de 67 la sută cu prima minge şi 52 la sută cu cea de-a doua. Halep şi-a cedat serviciul de două ori şi a reuşit trei break-uri.
Halep a avut 19 lovituri direct câştigătoare şi 13 erori neforţate, în timp ce adversara sa a reuşit 27 lovituri direct câştigătoare şi a comis 19 de greşeli neprovocate.
Următoarea adversară a Simonei Halep va fi Victoria Azarenka din Belarus (locul 683 WTA), care a trecut în runda anterioară de britanica Heather Watson (a 102-a poziţie WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4. Azarenka a ocupat, în 2012, primul loc mondial. Cel mai bun rezultat al ei la Wimbledon este prezenţa în semifinale, în 2011 şi 2012.
Bilanţul întâlnirilor directe este în favoarea adversarei, scor 2-1, dar Halep a câştigat ultimul meci jucat cu Azarenka, în 2015, în sferturile de finală ale turneului de la US Open.
Prezenţa în optimile probei feminine de simplu de la Wimbledon este premiată cu 168.058 de euro şi 240 de puncte în ierarhia mondială. La ediţia din 2016, Simona Halep a fost eliminată în sferturi.
VEZI ȘI:
NE-AR FACE FOARTE MARE PLĂCERE SĂ ȚINEM LEGĂTURA CU VOI ȘI PE 
REȚELELE DE SOCIALIZARE, MOTIV PENTRU CARE VĂ INVITĂM SĂ NE 
URMĂRIȚI PE;  FacebookYouTubeG+Twitter

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY