Intoleranta alimentara


Intoleranta alimentara | Ghid util cu tot ce trebuie sa stii despre intolerantele alimentare
Am creat acest ghid de intoleranta alimentara pentru a te ajuta s aintelegi mai bine ce inseamna sa te confrunti cu una sau mai multe intolerante alimentare, cum sa le depistezi si ce diete sa urmezi. Mama mea este celiaca (are intoleranta la gluten) iar eu am intoleranta la sulfiti, asa ca inteleg pe deplin care sunt greutatile unei persoane cu intoleranta alimentara. Sper ca acest articol sa te ajute sa intelegi mai bine intolerantele alimentare si sa iti adaptezi dieta in consecinta.
Daca ai intrebari, lasa-mi un comentariu mai jos si iti raspund imediat. 🙂 De asemenea, daca ai nevoie de un plan de alimentatie personalizat, am creat aplicatia Gourmandelle Meal Planner (momentan doar in Engleza) care iti poate genera instant retete create de mine si adaptate special nevoilor tale.

Unele stomacuri sunt mai sensibile decat altele, astfel incat reactia neplacuta la anumite alimente poate fi ceva obisnuit pentru unele persoane. Cu toate acestea, daca suferiti in mod regulat de balonare, indigestie, arsuri la stomac, diaree, constipatie, eczeme, migrene, fibromialgie, probleme sinusale si chiar iritabilitate si anxietate, exista probabil riscul sa aveti intoleranta la anumite tipuri de alimente.

Alergia alimentara vs. Intoleranta alimentara

Desi multi oameni folosesc termenii “alergie” si “intoleranta” ca fiind acelasi lucru, exista diferente intre cele doua. Simptomele unei alergii tind sa apara imediat dupa ce au consumat un anumit produs alimentar, in timp ce la persoanele cu intoleranta aceste simptome pot sa apara dupa mai multe ore sau zile dupa consum, facand dificila identificarea hranei care a cauzat problema.
Alergiile alimentare, tind sa fie declansate de o cantitate mica de alimente si pot pune viata in pericol. In cazul celor cu intoleranta alimentara s-a observat ca pot consuma anumite cantitati din acestea fara ca viata sa le fie pusa in pericol, desi le pot provoca o serie de simptome neplacute ce afecteaza calitatea vietii pacientului.
In cazul indivizilor alergici, alimentele care le provoaca reactia neplacuta nu pot fi reintroduse in dieta lor deoarece sistemul lor imunitar va raspunde intotdeauna in acelati mod. Spre deosebire de acestia persoanele cu intoleranta alimentara se pot bucura de cantitati moderate din aceste alimente in dieta lor, insa dupa o perioada de eliminare (exceptie boala celiaca – intoleranta la gluten – care este o boala autoimuna si pentru care dieta stricta fara gluten este unicul tratament).
Ce cauzeaza intoleranta alimentara?
Absenta unei enzime necesare pentru digerarea completa a unui produs alimentar – Intoleranta la lactoza este un exemplu comun.
Sindromul intestinului iritabil – aceasta afectiune cronica poate provoca crampe, constipatie si diaree.
Sensibilitatea la aditivii alimentari – De exemplu, sulfitii utilizati pentru conservarea fructelor uscate, a conservelor si a vinului pot declansa atacuri de astm la persoanele sensibile.
Stresul recurent sau factorii psihologici – Uneori este suficient un simplu gand ca un aliment poate sa va faca rau. Motivul nu este pe deplin inteles.
Boala celiaca – Are unele caracteristici ale unei adevarate alergii alimentare, deoarece implica sistemul imunitar. Cu toate acestea, simptomele sunt in general gastro-intestinale, iar persoanele cu boala celiaca nu sunt expuse riscului de soc anafilactic. Aceasta afectiune cronica digestiva este declansata de consumul de gluten, o proteina ce se gaseste in grau si alte cereale.
Care sunt simptomele unei intolerante alimentare?
Semnele ca ai putea suferi de o intoleranta alimentara sunt:


  • Balonare
  • Discomfort digestiv
  • Colon iritabil
  • Migrene sau dureri de cap
  • Oboseala
  • Eruptii cutanate sau urticarie
  • Tuse
  • Nas infundat
  • Anxietate

Care sunt cele mai frecvente tipuri de intoleranta alimentara?

Intoleranta la lactoza

Intoleranta la lactoza

Intoleranta la lactoza se caracterizeaza prin incapacitatea de a digera zaharul din lapte, cunoscut sub numele de lactoza. Aproximativ 75% dintre persoanele din intreaga lume sunt intolerante la lactoza, facand ca intoleranta la lactoza sa fie una dintre cele mai frecvente sensibilitati alimentare.
In mod normal, organismele noastre produc o enzima numita lactaza pentru a descompune lactoza. Cu toate acestea, unii oameni produc prea putina lactaza. Acest lucru se intampla natural pe masura ce imbatranim, dar poate aparea si datorita bolii, ranirii sau interventiilor chirurgicale intestinale. Originea etnica joaca, de asemenea, un rol in intoleranta la lactoza. Astfel intoleranta la lactoza este mai des intalnita la persoanele de origine africana, asiatica, hispanica sau la indienii americani.
Simptomele intolerantei la lactoza pot aparea intre 30 de minute si cateva ore dupa consumul de lactate si includ balonare, gaze, dureri de stomac, durere sau crampe, diaree sau varsaturi.
Multe persoane cu intoleranta la lactoza pot consuma cantitati limitate de lactate, in special daca sunt fermentate (de exemplu kefirul si iaurtul) sau daca sunt organice. Laptele de capra poate fi, de asemenea, bine tolerat de unii suferinzi.
Sfat: Incearca aceste retete de branza vegana! Te vor incanta cu siguranta! 
Intoleranta la gluten

Intoleranta la gluten

Oamenii cu aceasta problema nu pot tolera glutenul, o proteina ce se gaseste in grau, secara si orz. Aceasta se imparte in sensibilitate la gluten si boala celiaca, ce provoaca un discomfort gastrointestinal semnificativ. Deoarece glutenul este atat de raspandit, poate fi dificil de evitat. Se gaseste in produse de patiserie, cereale, carne procesata, conserve, sosuri si condimente, alcool, in multe dulciuri si medicamente prescrise precum si anumite suplimente de vitamine.
Exista o multitudine de alimente fara gluten, dar consumul acestora trebuie sa fie moderat, deoarece contin mai multi aditivi si calorii ce pot produce un dezechilibru al zaharului din sange.
Sfat: Incearca retetele fara gluten de pe blog! 🙂 
Intoleranta la alcool

Intoleranta la alcool

Aparitia simptomelor alergice dupa consumul de alcool este destul de comuna. Se poate intampla ca reactie la un anumit tip de alcool sau la mai multe. Intoleranta poate fi la alcoolul in sine sau la ingredientele din bautura. De exemplu, persoanele cu intoleranta la gluten nu pot sa bea bere fara sa aiba reactii adverse.
Exista si alte substante chimice si ingrediente din aceste bauturi care pot cauza probleme cum ar fi histamina, drojdia, aromele precum si alti aditivi. Aceste substante pot amplifica simptomele bolilor ca astmul, migrenele si rozaceea. In astfel de situatii, alcoolul este doar un declansator si nu o adevarata intoleranta. Dintre cele mai periculoase bauturi enumeram vinul rosu, berea si lichiorurile mai inchise la culoare, cum ar fi whisky-ul si brandy-ul.
Intoleranta la oua

Intoleranta la oua

O sensibilitate comuna, intoleranta sau alergia la oua afecteaza aproape 1,5% dintre copii. In majoritatea cazurilor, intoleranta va disparea pe masura ce cresc. Interesant este faptul ca majoritatea persoanelor care sufera de intoleranta nu pot consuma albusul de ou, in timp ce galbenusul nu le creaza probleme. Intoleranta la galbenusul de ou este mult mai rara, dar este inca posibila.
Cei care au o intoleranta la oua trebuie, de asemenea, sa fie constienti de faptul ca majoritatea puilor au o dieta pe baza de soia, astfel incat s-ar putea sa fie mai sensibili la soia, decat la oua. Alegerea oualelor de la pasari hranite cu iarba, va va ajuta sa determinati natura adevarata a sensibilitatii.
Sursele ascunse de ou pot fi produsele de panificatie, pastele fainoase, toppingurile de spuma pe deserturi si bauturile speciale.
Sfat: Iata cateva informatii despre oua si daca sunt bune sau nu in alimentatia noastra! 
Intoleranta la soia

Intoleranta la soia

Una dintre principalele cauze ale sensibilitatilor alimentare este soia, care se gaseste in proportie de 75% din produsele pe rafturile din supermarket si in aproape 100% din produsele de fast-food.
Soia poate provoca iritatii gastro-intestinale la cei sensibili, cum ar fi flatulenta, balonare, varsaturi, greata si arsuri la stomac. Poate provoca, de asemenea, iritabilitate sau depresie si dureri de cap. Sugarii cu intoleranta la soia pot prezenta reflux datorita formulei sau alimentelor pe baza de soia.
Evitarea soiei este dificila, mai ales daca cumparati o multime de alimente prelucrate cum ar fi produsele de panificatie, biscuitii si chipsurile, conservele de carne si peste, formula pentru sugari si multe altele.
Verificati etichetele pentru a vedea ingredientele ca uleiurile hidrogenate, amidonul vegetal, lecitina, emulgatorii si proteinele vegetale hidrolizate. Pentru ca exista cel putin doua studii care au constatat ca persoanele cu alergii/intolerante la soia nu reactioneaza la soia fermentata puteti sa incercati sa consumati alimente fermentate din soia – cum ar fi miso, tempeh si natto!
Intoleranta la porumb

Intoleranta la porumb

Proteinele de porumb pot irita tractul gastro-intestinal al persoanelor care sunt, de asemenea, intolerante la gluten si la alte cereale, asta daca simptomele nu s-au diminuat dupa taierea graului sau a glutenului.
De asemenea, peste 90% din porumb este modificat genetic si este una dintre cele mai mari componente ale hranei pentru animale. Evitati si alte produse ce contin porumb ca amidonul de porumb, siropul de porumb cu continut ridicat de fructoza, care se adauga la alimentele procesate, sucuri, condimente, paine si multe alte alimente fara gluten.
Intoleranta la drojdie

Intoleranta la drojdie

Drojdia poate fi o surprinzatoare cauza de sensibilitate la alimente. Unii experti chiar sustin ca drojdia este, mai degraba decat graul, vinovata pentru multitudinea de simptome cu care se confrunta unele persoane dupa ce mananca o pizza sau castron de paste fainoase. Intoleranta la drojdii poate provoca o mare varietate de simptome, inclusiv candidoza si dureri articularesi asta numai dupa ce consuma alimente ce contin drojdie.
Orice produs alimentar sau bautura care este vechi sau care sufera un proces de fermentare va contine drojdie. O puteti gasi in multe produse de panificatie, bauturi alcoolice, otet si dressinguri pentru salata, muraturi, fructe uscate, malt, smantana sau branza topita, sos de soia, suplimente de vitamine B si multe altele. Resturile de alimente pot dezvolta, de asemenea, drojdie pe suprafata lor.
Intoleranta la chimicale, pesticide si aditivii din alimente

Intoleranta la chimicale, pesticide si aditivii din alimente

Deoarece o mare parte din produsele alimentare pe care le consumam in ziua de astazi au fost tratate cu pesticide si alte substante chimice sau contin arome artificiale, coloranti si indulcitori, este dificil sa se identifice sursele de intoleranta.
Unii oameni care au aparent intoleranta la lactoza sau gluten si consuma produse ecologice, prezinta in continuare simptome ceea ce ii determina pe multi sa suspecteze ca de vina sunt aditivii chimici, mai degraba decat produsele alimentare in sine.
Singura modalitate de a sti sigur este notarea intr-un jurnal de produse alimentare a acelor alimente ce cauzeaza simptomele. Daca consumul de alimente organice ale produselor nu va provoaca efecte negative, ar putea fi vorba de o sensibilitate chimica, mai degraba decat o intoleranta alimentara.

Daca ai una sau mai multe intolerante alimentare si nu stii ce sa mai mananci, am creat pentru tine aplicatia meal planner care te va ajuta! Afla mai multe despre aceasta, aici.

Ar trebui sa incercati o dieta de eliminare?

Chiar si atunci cand cineva crede ca deja are o dieta sanatoasa, dar inca se lupta cu problemele de sanatate pe care nu le poate rezolva, o dieta de eliminare este, de obicei, extrem de utila pentru a identifica care alimente sunt cu adevarat cauza. O dieta de eliminare este un plan de consum pe termen scurt care elimina anumite alimente suspectate ca pot provoca intolerante sau alte reactii digestive. Acestea sunt reintroduse apoi in dieta pentru a determina exact care alimente sunt sau nu tolerate.
Simptomele care ar putea determina pe cineva sa incerce o dieta de eliminare sunt diareea persistenta, balonarea, constipatia si acneea.

Ce implica aceasta?

  • Opriti consumul tuturor alergenilor sau alimentelor sensibile din lista de mai jos, timp de aproximativ trei saptamani.
  • In acest timp, cititi cu atentie etichetele produselor alimentare pentru a va asigura ca evitati cu adevarat aceste alimente. Puteti pastra un jurnal de produse alimentare in timpul acestor trei saptamani pentru a inregistra cum va simtiti. Acest lucru va fi util cand veti incepe sa reintroduceti aceste alimente mai tarziu.
  • Dupa trei saptamani, reintroduceti cate un grup de alimente treptat. Mancati mancarea suspecta zilnic daca puteti timp de aproximativ 1-2 saptamani si inregistrati simptomele. Observati orice modificare a simptomelor intre faza de eliminare si faza de reintroducere.
  • Daca simptomele revin dupa ce ati inceput sa mancati unul dintre alimentele suspecte, puteti confirma ca acest aliment este un factor declastator ce trebuie eliminat. Scopul este de a vedea daca simptomele dispar din nou cand alimentele sunt indepartate. Puteti vedea ca procesul este o serie de incercari si de erori, dar nu ar trebui sa dureze mai mult de 4-6 saptamani pentru a identifica alimentele vinovate.
dieta de eliminare

Ce alimente puteti sa consumati in timpul unei diete de eliminare?

In timpul unei diete de eliminare, incercati sa includeti 40% legume proaspete, 30% surse “curate” de proteine, 20% grasimi sanatoase si completati cu carbohidrati si fructe intregi.


  • Majoritatea meselor ar trebui sa contina legume, care sunt organice, plus cantitati mici de fructe proaspete. Legumele recomandate pentru o dieta de vindecare includ: toate legumele cu frunze, legume crucifere cum ar fi broccoli, conopida si varza de Bruxelles, anghinare, fenicul, telina, castraveti, squash, ciuperci, mazare, si ierburi proaspete.
  • 50 % din farfuria voastra trebuie sa contina proteine de inalta calitate si grasimi sanatoase. Scopul este sa includa o multime de surse de proteine “curate”.
  • Sursele sanatoase de grasimi includ untul de nuca de cocos, uleiul de masline, nucile, semintele si avocado.
  • Daca doriti, puteti incerca sa renuntati la toate cerealele pentru o perioada de timp, chiar si la cele fara gluten, cum ar fi quinoa si ovazul fara gluten. Apoi daca le reintroduceti, faceti acest lucru treptat. Daca inca nu va simtiti bine, este intotdeauna bine sa consultati un medic si sa efectuati teste pentru intolerante alimentare. Nu faceti greseala de a va neglija sanatatea pentru ca ar putea deveni mult mai rau mai tarziu.
  • Surse foto:
    • https://www.pexels.com/photo/woman-holding-spoon-and-fork-with-blackberries-on-plate-beside-blue-ceramic-mug-on-white-wooden-table-709833/
    • https://www.pexels.com/photo/egg-avocado-cooking-tomato-106877/
    • https://www.pexels.com/photo/person-mixing-cereal-milk-and-strawberry-jam-on-white-ceramic-bowl-704971/
    • https://www.pexels.com/photo/bread-food-fresh-hands-263168/
    • https://www.pexels.com/photo/drink-glass-glassware-lemon-316891/
    • https://www.pexels.com/photo/bowl-color-decoration-eggs-379986/
    • https://pixabay.com/en/soy-milk-soy-soybean-soy-milk-2263942/
    • https://pixabay.com/en/morning-breakfast-food-table-820326/
    • https://www.pexels.com/photo/pizza-kitchen-recipe-rolling-pin-9510/
    • https://www.pexels.com/photo/close-up-view-colorful-candy-chocolate-65547/
    • https://www.pexels.com/photo/appetizer-close-up-cucumber-cuisine-406152/

Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY