Majoritatea având o experință nu tocmai plăcută, de ce? Pentru că au inceput cu iluzia că se vor îmbogății peste noapte, ceea ce este total greșit. Într-adevar, este cea mai tranzacționată piață la nivel global și cei care reușesc să scoată profit din aceste tranzacții sunt persoanele care au studiat și studiază piața zilnic și încearcă sa înțeleagă mișcările marketului din punct de vedere logic.
Vorbind la nivel de persoană fizică nu ca instituție, trebuie să te stăpânești foarte bine din punct de vedere emoțional si psihologic, deoarece pentru a fi profitabili nu este de ajuns o analiză bună. Contează foarte mult cum reacționați la pierderi pentru că ele sunt prezente în orice analiză. Scopul este de a găsi un stil de tranzacționare care să ne minimizeze pierderile și să ne maximizeze câștigurile.
Există două tipuri de stiluri și acestea sunt: retail care este alcătuit din zone de suport și rezistentă, fibonacci, trend-line, channel.
Nu o să detaliez aceste
concepte deoarece mi se par ilogice pentru că nu putem știi exact
de unde trebuiesc trasate aceste unelte, oferă un stop loss foarte
ridicat și de cele mai multe ori suntem lichidați din piață. Pot
spune că aceste concepte mi-au pierdut 6 luni din viața mea, atât
mi-a luat să-mi dau seama că nu au nicio logică în spate.
Stilul pe care eu îl
folosesc în prezent este unul pe bază de concepte instituționale,
să nu aveți impresia că intru in același punct ca o instituție
sau o bancă, pentru că este imposibil. Prin acest stil
tranzacționez urmele lăsate de acestea, ceea ce îmi ofera un preț
de intrare cât mai exact cu o pierdere scăzută și un câstig
mărit. Operez acest tip de trading de un an jumătate având o
experiență pe această piață de doi ani. Vreau să vă spun că
în acești doi ani am avut zile întregi nedormite,pierderi destul
de mari,am eliminat orice ocupație care imi irosea timpul și mi-am
canalizat toată atenția în acest domeniu pentru a ajunge
profitabil. Așa că dacă doriți sa reușiți nu vă opriți la
prima pierdere indiferent de domeniu.
Dacă v-am captat
atenția și doriți să aveți un minim de cunoștinte despre ce
concepte folosesc vă aștept pe canalul meu de youtube unde o să
postez săptamânal videoclipuri educative despre viziunea mea pe
această piață.
Comentarii
Trimiteți un comentariu