Retorica „dușmanilor poporului” – un ecou periculos din trecut
Când un politician român folosește astăzi expresia „dușmanii poporului”, nu asistăm doar la o ieșire retorică, ci la o reactivare simbolică a unui limbaj toxic care a justificat, în trecut, represiunea, tortura și încarcerarea celor care gândeau diferit.
Această formulare, cu rădăcini în regimurile totalitare ale secolului XX, a fost utilizată în România comunistă împotriva elitelor intelectuale, presei incomode, liderilor religioși și a oricărui cetățean care nu se supunea ideologic. Nu era nevoie de vină reală – era suficientă o opinie diferită.
Recent, site-ul Gândirea Critică România a publicat o analiză echilibrată și solid documentată despre această reapariție a discursului de tip exclusivist. Articolul explorează paralela dintre etichetele periculoase din perioada comunistă și mesajele politice actuale din România, în special cele din campania electorală.
Conținutul propus nu este un atac, ci o reflecție. O invitație la luciditate. Mai ales pentru că aceste expresii nu revin întâmplător, ci ca parte a unei strategii de polarizare, în care „presa ostilă”, „străinii” sau „intelectualii” pot fi transformați în țapi ispășitori.
⟶ Pentru cei interesați de implicațiile acestui fenomen asupra libertății de exprimare și memoriei colective, articolul original oferă un cadru de analiză istoric și civic relevant Dușmanii Poporului – Retorica Periculoasă a Lui Simion
🧠 De ce e important acest subiect?
Pentru că, într-o democrație, limbajul urii începe cu metafore aparent inofensive, dar sfârșește în falii sociale. Pentru că istoria nu doar că se repetă — uneori, ea e reactivată cu bună știință.
Iar în fața acestui fapt, tăcerea este o formă de complicitate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu