Reîncarnare: Un copil oferă detalii din viaţa sa anterioară

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate cu scopul de a stimula imaginaţia şi de a deschide posibilităţi nevisate până acum. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.
Dacă un copil v-ar oferi informaţii detaliate cu privire la viaţa unui om decedat, pe care el nu l-a cunoscut, aţi crede că este reîncarnarea acelui om?
Dr. Erlendur Haraldsson, psiholog şi profesor emerit la Universitatea din Islanda, Reykjavik, a studiat mult timp reîncarnarea. A relatat un caz pe care a început să-l investigheze în anul 2000, în care, un băiat, pe nume Nazih Al-Danaf, a oferit detalii corecte despre aşa-numita lui viaţă anterioară.
Dr. Haraldsson a lucrat cu cercetătorul libanez Majd Abu-Izzeddin pentru a intervieva membrii familiei copilului şi omului decedat, a cărui reîncarnare ar putea fi Nazih. Toţi martorii au fost intervievaţi de mai multe ori, la distanţă de câteva luni, iar povestea a rămas în general aceeaşi.
Mărturia cea mai frapantă a fost aceea a soţiei omului decedat, care a testat cunoştinţele băiatului asupra anumitor aspecte din viaţa petrecută alături de soţul ei.

Prima discuţie despre o altă viaţă
La vârstă de aproximativ un an şi jumătate, Nazih a spus mamei sale: "Eu nu sunt mic, sunt mare. Am două pistoale şi patru grenade de mână. Sunt un ‘qabadai’ (persoană puternică şi neînfricată). Să nu vă fie teamă de grenadele de mână, eu ştiu cum să le folosesc. Am multe arme. Copiii mei sunt tineri şi vreau să merg să-i văd".
El a folosit cuvinte pe care părinţii săi nu se aşteptau ca el să le ştie la această vârstă, a arătat un interes neobişnuit pentru whisky şi ţigări, a povestit despre un prieten mut care avea o singură mână, a afirmat că avea o maşină roşie, şi că a murit atunci când nişte oameni au venit să-l împuşte. El a spus că a fost dus la spital cu ambulanţa, şi i-au făcut anestezie în braţ. De asemenea, a cerut să meargă la casa lui din Qaberchamoun, un oraş mic la aproximativ 10,5 mile (17 km) distanţă.

MAI POȚI CITI ȘI;


Nazih are rude în apropiere de Qaberchamoun, dar nu a fost niciodată în oraş şi nu cunoştea pe nimeni acolo. După ani de insistenţe, părinţii săi l-au dus în cele din urmă la Qaberchamoun, la vârstă de şase, în 1998. Cu el au mers chiar şi câteva dintre surorile sale.
Găsirea casei, discuţia cu 'soţia' sa
Ei au ajuns la o intersecţie de şase drumuri în Qaberchamoun. Nazih a indicat unul din drumuri şi le-a spus să-l urmeze. Apoi l-a sfătuit pe tatăl său să aştepte până la intersecţia următoare şi apoi să meargă spre casa lui. Tatăl său, Sabir Al-Danaf, a făcut cum a spus copilul. În cele din urmă, el a fost nevoit să oprească maşina, pentru că drumul era umed, ceea ce făcea dificil de condus maşina. Nazih a sărit şi a început să fugă, iar tatăl său l-a urmat.

Femeile au ieşit să vorbească cu un localnic, în timp ce aşteptau întoarcerea lui Nazih şi a lui Sabir. Ele i-au povestit despre Nazih, iar omul a rămas consternat. Detaliile se potriveau cu viaţa tatălui său, Fuad Khaddage Assad, care a murit în urmă cu câţiva ani. Dr. Haraldsson l-a intervievat pe localnic, Kamal Khaddage, fiul celui decedat.
Nazih nu a putut să recunoască niciuna din casele din faţa lui, aşadar amândoi s-au întors la maşină. Khaddage a întrebat-o pe mama sa, Najdiyah, dacă poate să vină să vorbească cu copilul. Auzind că băiatul ar putea fi reîncarnarea soţului ei, l-a testat.
Ea l-a întrebat: "Cine a construit fundaţia acestei porţi la intrarea acestei case?" Nazih a răspuns: ''Un om din familia Faraj". Acest lucru a fost corect.
L-a întrebat dacă a avut vreun accident atunci când locuiau în casa lor din Ainab. Nazih i-a răspuns că şi-a luxat umărul într-o dimineaţă. El a dus-o la doctor atunci când a ajuns acasă de la muncă şi a trebuit să poarte gips pentru un timp". Acest lucru a fost corect.
L-a întrebat dacă şi-a amintit cum s-a îmbolnăvit fiica lor, Fairuz. El a spus: "S-a intoxicat cu medicamentele mele şi am dus-o la spital", şi acest lucru fiind corect.

Rețeta de supă de orz!




Nazih s-a îndreptat spre un anumit dulap din proprie iniţiativă şi a spus că acolo îşi ţinea armele, deşi la momentul respectiv nu se afla niciuna acolo. Faud îşi păstra într-adevăr armele în acel dulap. Copilul a întrebat-o pe văduva lui Faud dacă îşi aminteşte cum maşina lor s-a oprit de două ori pe drumul spre Beirut şi cum nişte soldaţi israelieni i-au ajutat să o repornească. Totul s-a întâmplat într-adevăr astfel.
Băiatul a menţionat un butoi în grădină pe care îl folosea pentru a o învăţa pe soţia sa să tragă cu arma, şi a plecat în fugă să vadă dacă acesta mai era acolo. Şi într-adevăr, era acolo.
Najdiyah i-a arătat lui Nazih o fotografie de a lui Faud şi l-a întrebat: "Cine este acest om?" Băiatul a răspuns: "Acesta sunt eu, eram mare, dar acum sunt mic".
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Comentarii

RECOMMENDATION OF THE DAY